Informare cheltuieli de protocol & cheltuieli team-building

Timp de citit: 2:55 min

august 14, 2024

Informații generale privind cheltuielile de protocol și cheltuielile generate cu ocazia team-building-ului.

CHELTUIELILE DE PROTOCOL

  • sunt cheltuieli legate de acordarea de cadouri, tratații și mese partenerilor de afaceri în scopul consolidării sau menținerii relațiilor de afaceri.

 

Documente justificative

  • pentru a putea deduce cheltuielile de protocol este necesară întocmirea unui referat (document întocmit prin care se motivează necesitatea efectuării cheltuielilor de protocol în care se vor trece documentele justificative precum factura/ bonul fiscal/ alt document, precum și beneficiarii cheltuielilor efectuate)
  • referatul trebuie să fie însoțit de documente suport: invitații, procese verbale, contracte, oferte, poze de la evenimente etc. 
  • atașat vă transmitem un formular aferent cheltuielilor de protocol

 

Deductibilitate cheltuieli de protocol

 

Impozit pe profit: 

  • deductibile în limita unei cote de 2% aplicată asupra profitului contabil la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol

 

Impozit pe venitul microîntreprinderilor: 

  • nu afectează impozitul pe venitul microîntreprinderilor
  • documentele justificate trebuie întocmite corect, astfel încât cheltuiala să nu fie reîncadrată 

 

PFA:

  • deductibilitate în limita unei cote de 2% din baza de calcul (încasări – plăți, fără plățile aferente cheltuielilor de protocol)

 

Deductbilitate TVA:

 

  • TVA-ul este deductibil pentru suma bazei de 100 lei/ partener (persoană)

 

De exemplu:

  • un partener primește un cadou în valoare de 150 lei + tva, se va deduce tva-ul pentru 100 de lei, pentru diferența de 50 de lei tva-ul va fi trecut pe cheltuieli de protocol
  • se organizează o cină de afaceri cu 3 parteneri, se va lua în calcul pentru tva deductibil 100 lei net/ partener, adică 300 lei, iar diferența de tva se va trece pe cheltuieli

 

Important! 

Cheltuielile efectuate cu achiziția băuturilor alcoolice și a produselor din tutun sunt nedeductibile integral (nu se va deduce nici cheltuiala și nici tva-ul aferent)!!!

 

TEAMBUILDING

 

Teambuilding-ul reprezintă un proces prin care se urmărește, pe de o parte, să se îmbunătățească relațiile dintre angajați și pe de altă parte, perfecționarea acestora prin participarea la cursuri organizate de către angajator.

Cheltuielile generate cu ocazia teambuilding-ului sunt considerate deductibile dacă evenimentul este organizat cu scopul formării profesionale. În acest sens este necesară îndeplinirea condițiilor de mai jos.

  • întocmirea unui raport/ referat care să cuprindă detalii privind desfășurarea evenimentului (dată, locație, detalii despre structura evenimentului, despre activitățile organizate) + lista de participanți + lista de cheltuieli 
  • activitățile organizate/cursurile organizate trebuie să aibă legătură cu activitatea companiei și să ajute la dezvoltarea salariaților
  • cheltuielile să aibă documente justificative la bază (facturi, bonuri, etc.)
  • dacă evenimentul este organizat de un furnizor de servicii privind formarea profesională, se va anexa contractul încheiat la raportul întocmit
  • pe lângă documente justificative ideal ar fi să existe poze de la eveniment
  • alte documente justificative

 

Atașat regăsiți un formular (raport) care trebuie întocmit cu ocazia teambuilding-ului și la care se vor anexa toate documentele justificative.

În situația în care condițiile de mai sus nu sunt îndeplinite, evenimentul va fi considerat o perioadă de recreere și va fi încadrată la avantaje salariale, calculându-se CAS, CASS, impozit și CAM pentru cheltuielile efectuate (TVA nu va fi deductibil ci se va include în cheltuieli).

Vă rugăm să vă asigurați că atât pentru cheltuielile de protocol, cât și pentru cele cu ocazia unui teambuilding există o documentație bine pusă la punct, astfel incât cheltuielile să poată fi considerate deductibile.

 

Cereți informatii despre " Informare cheltuieli de protocol & cheltuieli team-building " !

Contactați-ne

Articole asemanatoare

Informare AMENZI SAF-T

Timp de citit: 0:47 min

Mai jos regăsiți câteva informatii generale despre SAF-T: SAF-T (Standard Audit File for Tax) este un standard internațional creat pentru a facilita procesul de audit și control fiscal al autorităților fiscale. Este…

Vezi articol

Informare cheltuieli de deplasare și delegație

Timp de citit: 1:49 min

Informare cheltuieli de deplasare/ delegație Informații generale legate de efectuarea deplasărilor pe firmă.  Cheltuielile efectuate cu ocazia deplasării (delegării) sunt deductibile dacă au la baza o documentație privind: Decizia privind…

Vezi articol

Informare autoturisme/ telefoane/ alte imobilizări

Timp de citit: 2:55 min

Dorim să vă informăm cu privire la imobilizările corporale pe care le puteți deține pe firmă. Activele imobilizate sunt bunuri sau alte resurse pe care firma le deține pe termen…

Vezi articol
Lemontax

Lemontax

Este inchis

Lemontax
Bună👋
Cu ce te putem ajuta azi?
Începeți conversația cu:
chat